Cum astazi a fost o zi plina de tristete si furie neputincioasa, aleg sa povestesc doar despre un lucru si acela bun.
Azi: Am vazut o femeie cu un chip atat de frumos, incat de-abia m-am abtinut sa nu ii strig admirativ „Doamne cat sunteti de frumoasa!”; hainele nu pot sa zic ca erau deosebite, un fel de hippy-chic: fusta lunga de culoare oranj, din bumbac, cu volane mari in partea de jos, un tricou simplu acoperit de o bluza cu maneca lunga, crosetata cu ochiuri mari. Dar chipul! Ochi albastri, dar un albastru ca cerul senin, cum rar vezi, gene lungi perfect puse in evidenta de rimel negru si un ten stralucitor cu obraji imbujorati, de data asta fara ajutor de la vreun blush – iar parul, desi aproape carunt, cadea bogat in bucle lejere, naturale, pe umeri. S-a intors si mi-a zambit – eram in cel mai banal si insipid decor cu putinta, coada la caseria unei institutii – si mi-a inseninat ziua si m-am gandit pe de-o parte ca avea expresia senina si luminoasa a mamei, iar pe de alta parte ca tare mi-ar placea sa imbatranesc asa!
Sunt recunoascatoare pentru: paharul de vin rosu bun savurat langa cea mai catifelata si aromata gorgonzola, pansament pentru ranile de azi.
Scrisori și povești 