Azi: ma gandesc sa demisionez de la actualul loc de munca. Ma simt neapreciata si imi simt eforturile si loialitatea tradate. Este o decizie emotionala – vreau sa ma dau un pas inapoi si sa vad, inainte de a-mi asuma o decizie, daca este pe bune ceea ce imi doresc, sa incerc sa imi pun intrebari, incomode mai ales, ca sa fiu impacata cu ceea ce voi hotari.
Maine finalizez vanzarea casei mamei – casa copilariei mele. Nu ma simt atat de trista pe cat as fi crezut ca ma voi simti, mai mult usurata ca e o grija in minus pe viitor.
Am balconul plin de pisici – timp de o saptamana sunt cat sitter pentru cele patru pisici ale tatalui meu…si chiar daca m-am enervat la inceput, acum trebuie sa recunosc ca nu e dificil, cu putina organizare, si ca ele sunt tare simpatice si afectuoase. Un torcacios lipindu-se de picioare dimineata si seara si fixandu-te cu ochii intredeschisi si inlacrimati nu e cel mai rau lucru din lume. Ma intreb insa unde se termina bunul simt si acceptarea si unde incepe enabler-ul din mine? Nu stiu sa raspund.
Sunt recunoscatoare pentru: ca in ultima perioada (sa spunem doua saptamani) – primul meu gand cand intru pe usa este sa scriu si nu sa ma trantesc pe canapea, in fata TV-ului. Sunt recunoscatoare pentru ca scriu chiar daca nu am inspiratie, chiar daca scriu despre lucruri marunte si lipsite de importanta. Ma face sa sper ca as putea intr-o zi scrie acea carte la care am visat de cand ma stiu si ca m-as putea aproape impaca si cu gandul ca nu va fi o capodopera…doar ca am scris-o va fi o realizare suficienta.
Asadar
Voi incepe sa lucrez – macar o data pe saptamana – la aceasta carte. Nu stiu inca despre ce subiect, ce fel de carte va fi. Stiu doar ca vreau sa scriu si despre altceva decat despre mine (desi asta e un fel de a spune…toate cartile din lume sunt intr-un fel sau altul, despre autorii lor, nu?).
Scrisori și povești 