Am dus o viață ferită, o viață protejată, timidă.
Motto-ul meu pare că a fost să nu colorez dincolo de contur.
Sunt atât de recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am cunoscut în ultimul an, simt că mi-au deschis ochii prin exemplul lor, că mi-au dat aripi să mă înalț spre mai sus, m-au ridicat pe umeri ca să văd mai departe, spre tot ce pot învăța, înțelege și trăi.
Viața poate însemna atât de mult, doar să am curajul de a încerca.
Simt astăzi – poate pentru prima dată în viață – ce înseamnă să cred că lumea este a mea.
Acesta este micul meu miracol.
Aș vrea să mă întorc în timp către adolescenta speriată care am fost: speriată de viitor, de așteptările ei și ale altora, de presiuni, de eșec și de greșeli, aș vrea să o cuprind în brațe și să îi spun să aibă încredere, pentru că ceva minunat o așteaptă în viitor; aș vrea să mă întorc către femeia nefericită care eram acum câțiva ani, către cea care se simțea ca o umbră, ca o ratată, ca o dezamăgire și să îi spun că într-o zi, nu peste mult timp, se va simți ca o regină – doar să aibă curajul de a alege să urmeze adevărul din sufletul ei.
Pentru oricine se simte mic și copleșit, nevrednic și mai puțin decât…îi spun că în noi este un foc arzând mocnit care abia așteaptă să se tranforme într-o făclie ce inundă întreg Pământul în lumină – doar să dăm ascultare adevărului din noi. Sufletul nostru știe calea, să avem încrederea de a-l lăsa să o urmeze.
Scrisori și povești 