Ești de ajuns

Nu am mai scris demult aici. Am continuat să scriu pentru mine, am scris scrisori pe care le-am dăruit altora, însă nu am mai postat. Mi-a lipsit acest spațiu de conectare și descoperire.

Astăzi, în ultima zi din cea mai plină de singurătate lună din an, încep să povestesc din nou deoarece aș vrea să-mi dăruiesc poveștile oricui are nevoie să le citească și să îi spun – așa cum eu am nevoie adeseori să aud – că nu sunt nici pe departe singuri ori fără speranță. Fiecare dintre noi este infinit iubit, fiecare dintre noi are sădit deja în minunata lume caleidoscopică din noi, tot ceea ce are nevoie pentru a fi fericit . Asta rămâne cu atât mai adevărat în momentele noastre de teamă, de anxietate, de disperare – e doar mai greu de văzut.

Ești iubit. Ești de ajuns.

Dă-mi voie să-mi dezvelesc cicatricile pentru tine, în speranța că astfel ne vom ajuta unul pe celălalt să ne vindecam.

You are enough

I haven’t posted here in a long time. I’ve written letters to myself and written letters that I gifted to others but I did not post any of them here. I’ve missed this space of sharing and discovery.

So, today, in the last day of the loneliest month of the year, I’d like to start telling my stories again because I’d like to gift them to those who need to hear – like I so very often need – that they are not alone or without hope. Each of us is infinitely loved, each of us has everything we need to be happy, deep in the marvelous kaleidoscopic world contained within us. This stays especially true even when we’re miserable, filled with anxiety or afraid – it’s just harder to sense.

You’re loved. You’re enough.

I only ask that you allow me to uncover my scars for you, in the hope that we’ll help each other heal in the process.